Carol I, cel mai longeviv domnitor al tuturor românilor!

Analizând politica externă a României în timpul lui Carol I, cel mai longeviv domnitor al tuturor românilor, Nicolae Iorga a folosit un cuvânt pe care s-a axat întreaga istorie națională:
independența.

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914), domnitor (1866-1881) și rege al României (1881-1914), membru de onoare al Academiei – sunt datele referitoare la această personalitate pe care ni le prezintă orice dicționar.
La 11 februarie 1866 a luat sfârșit domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Opera acestuia a fost măreața, dar nu perfecta. Fusese o domnie de tranziție, deoarece dorința națiunii fusese cea a înscăunării unui print străin.

Înlăturarea lui Cuza s-a realizat cu brutalitate pe plan intern și cu insuficientă pregătire pe plan extern: criticile la adresa fostului regim fuseseră difuzate fără măsură, cu accente de exagerare și neadevăr, afectând imaginea României, iar candidatul dorit, Filip de Flandra, nefiind pregătit, refuzase domnia. În aceste împrejurări, se ajunsese la o stare de criză: după 11 februarie 1866, toate cele 3 mari imperii vecine, Otoman, al Austriei și al Rusiei, s-au pronunțat pentru desfacerea Unirii. În scopul reparării greșelii, au fost trimiși mesageri peste hotare, pentru a nu se mai întârzia urcarea pe tronul României a prințului străin. Alegerea s-a dovedit a fi cea mai potrivită. Educat de tatăl său, el însuși un înalt nobil însuflețit de simțăminte democratice și de simțul datoriei, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a intrat în rolul istoric cu dezinvoltură și seriozitate: la 10 mai 1866, prin depunerea jurământului în fața Camerei, a început o domnie glorioasă. În vederea realizării unui vis de veacuri al românilor – independența țârii, Carol I a implicat România în conflictul oriental din 1876-1878.

La cererea expresă a comandamentului rus, domnitorul a luat conducerea efectivă a trupelor româno-ruse din fața Plevnei, la 21 august 1877. Cucerirea războiului a fost posibilă și datorită faptelor de vitejie ale ostașilor români care s-au luptat ca niște lei, iar în urma lui, marile puteri au recunoscut independența României.

Din 10 mai 1881, Carol a devenit rege și a mai domnit încă 33 de ani.

Înscăunarea domnitorului Carol I și proclamarea Regatului României sunt două date memorabile care marchează momente hotărâtoare ale istoriei noastre naționale: proclamarea Regatului a avut o însemnătate deosebita într-o Europă în care, în acea vreme, forma de stat aproape exclusivă era cea monarhică, iar înălțarea în rang a conducătorului statului a evidențiat progresele și locul pe care România ajunsese să-l dețină pe continent. Carol I a îndeplinit cu rigoare și cu multă seriozitate sarcinile istorice care i-au revenit, a contribuit la mutații esențiale în societatea românească și la afirmarea țării pe plan internațional.

Show Buttons
Hide Buttons